– o perioadă de trecere de la grădiniță spre școală, de obișnuință a copilului cu noul mediu de învățare
– primul pas din ciclul de achiziții fundamentale (clasa pregătitoare, clasa I și clasa a II-a)
– anul în care copiii se dezvoltă, prin exersare, pentru începerea activității școlare
De-a lungul anului școlar sunt parcurse Unități Tematice, care vor fi concepute și desfășurate pe principiile învățării bazate pe proiect. Avem în vedere:
– teme propuse de copii, care permit implicarea părinților (idei, colaborări, resurse)
– importanța învățării prin joc
– necesitatea învăţării prin cooperare
– abordare integrată a învățării, depăşind cadrul disciplinelor şcolare clasice (formale)
– realizarea unor produse finite care pun în valoare creativitatea copiilor
Activitatea din clasa pregătitoare se desfășoară:
– într-un spațiu luminos, curat, decorat cu materiale atractive și cu lucrările copiilor
– mobiler modular, zone cu acces liber la raft; delimitarea centrelor de studiu și joacă Arte, Ludotecă, Bibliotecă, Științe
– condiții specifice pentru activități integrate, audiții și video-audiții, prezentări ppt, utilizarea unor softuri educaționale
– covorașul (mocheta) pentru întâlnirea de dimineață și cercul poveștilor
Evaluarea
Sunt vizate cele cinci domenii de devoltare (dezvoltarea fizică și motrică; dezvoltarea socio-emoțională; dezvoltarea cognitivă; dezvoltarea limbajului și a comunicării; dezvoltarea capacităților și atitudinilor de învățare) reflectate în disciplinale de studiu specifice clasei pregătitoare.
Din Raportul de Evaluare (completat de către cadrele didactice la sfârșitul anului școlar) părinții:
– vor cunoaște punctele forte ale propriului copil
– vor înțelege care sunt disciplinele unde este nevoie de sprijin suplimentar pentru o bună devoltare a copilului
Pe parcursul anului școlar se realizează Portofoliul individual al elevului, care va cuprinde toate materialele lucrate de acesta.
Nu se acordă note sau calificative!
Elevii primesc feedback individual, aprecieri, recomandari, recompense (emoticoane, medalii, diplome)